Apața

Apáca, Villa Monachalis, Geist, Gist, Apaţa. Sat la 35 km nord de Brașov, în Munții Perșani, pe malul stâng al Oltului. În anul 1850, din 1583 locuitori, 1379 erau maghiari; 133 români și 12 germani. În anul 2002, din 2995 locuitori 1625 sunt români, 1220 maghiari, 146 rromi și 2 germani. Aici s-au născut două personalități renumite, Apáczai Csere János și Bartalis János, iar în sat și în prezent dăinuie ritualul împușcării cocoșului. 

*

*         *

Peste munți s-au lăsat nori grei. Nori deși, negri. Din cauza ploii, care turna cu găleata de câteva zile, nu s-a zărit nici măcar vârful celui mai mic deal. Zorii zilei a venit cu un fum de o culoare gri învolburată. Satul ardea mocnit. Sub Szőlőponk[1] tătarii se pregăteau de plecare. Nu au prădat multe. Nu au întâlnit nici oameni, nici animale prin preajmă, nici măcar comori nu au găsit. Toată lumea s-a ascuns undeva, fiecare cu avuțiile sale. Nu se găsea nimic, era timpul să plece mai departe. Strângeau corturile, cărau lăzile grele, pregăteau caii, și atunci – la lumina slabă a zorilor, care a străbătut norii deși – a cântat cocoșul.  Glasul lui ascuțit a despicat iarăși și iarăși întunericul. Venea din stufăriș.  La arme! – a sunat porunca, și oastea temută a pornit înspre ascunziș. Numai când au ajuns mai aproape, a apărut din umbră Cetatea Neagră[2], care se ascundea în  desiș. Trădarea cocoșului a fost urmată de un asediu și un măcel sălbatic, iar din locuitorii satului, de abia au mai rămas câțiva. Asediul s-a terminat cu greu, încet, oastea numeroasă s-a îndepărtat și ea de Apața. Ruinele pline de fum erau spălate de o ploaie care cernea necontenit, iar deasupra cetății, la Hegyparag, cei care au supraviețuit, au legat cocoșul trădător de o furcă și l-au executat.

*

*         *

Prima mențiune scrisă a satului datează din 1460, când regele Matei Corvin a donat așezământul care aparținea de domeniul Bran nobililor din Sfântu Gheorghe  și din Belin.

Însă, conform cronicii[3] lui Szeli József din Țara Bârsei, regele Ludovic I al Ungariei a întemeiat Apața atunci, când a dispus să instaleze grăniceri secui în Șapte Sate, aflat în vecinătatea Brașovului. Se presupune că grănicerii secui au fost cei, care au construit prima palisadă din grinzi de lemn pe teritoriul mlăștinos al Oltului, pe care l-au întărit mai târziu, în secolele XV-XVI cu pietre, atunci când atacurile turcilor au devenit tot mai dese prin cheile Carpaților Meridionali.

Numele latin și maghiar al satului face referire în mod univoc la o mănăstirea de măicuțe de aici. Conform scrierilor lui Orbán Balázs „La nord de donjonul descris aici, între pădurile Apaței, există o vale numită Remetea; acum 30 de ani, pe primul munte de pe partea stângă din gura acestei văi, se putea încă observa fundația unei construcții impozante, care a fost scoasă, dusă și refolosită de oameni; conform tradiției, un pustnic cu viață sfântă a construit o mică clădire, de unde provine și numele văii.  În locul clădirii ridicate de pustnic, mai târziu s-a construit o biserică mare și o mănăstire, unde locuiau călugării cavaleri, care mergeau să se lupte în Ierusalim.”

Dacă acest lucru este adevărat, mănăstirea aparținea cândva unui ordin cavaleresc.

Despre biserică există date din 1427, enoriașii catolici din evul mediu au devenit toți luterani datorită influenței reformei bisericii din Brașov.

La ordinul lui Szapolyai János, în 1531 în domeniul Apața au fost investiți  canonicul de Alba Iulia Háportoni Forró Mátyás și frații acestuia. În secolul al XVII-lea, satul a fost decimat de mai multe ori de epidemii de pestă.

În 10 iunie 1625, aici s-a născut pedagogul măreț al Transilvaniei, pionierul culturii, științei și educației autohtone, Apáczai Csere János. După ce în vara anului 1653 s-a întors cu cultura pe care a asimilat-o in Olanda și cu Magyar Encyclo­pa­edi­a [Enciclopedia Maghiară], pentru a fi profesor la Alba Iulia, satul său natal a fost ars de tătari în 21 august 1658. Și soarta lui Csere János a urmat-o pe cea a Apaței. Activitatea sa împătimită, de o intensitate copleșitoare, a fost întreruptă la 34 de ani de o boală pulmonară, în ajunul Anului Nou din 1659, încheindu-i-se viața pământească. Azi, pe casa care stă în locul casei sale natale, este pusă o plăcuță comemorativă: „Niciodată să nu depui din mână arma științei  – În locul acestei case a fost casa natală a lui Apáczai Csere János (1625–1659).  A fost pusă în anul 2000 de comunitatea comemorativă  Apața, la aniversarea a 375 de ani de la nașterea sa.” În curtea bisericii o casă tradițională îl comemorează pe Apáczai, iar în Centrul Educațional de vizavi, o expoziție permanentă cuprinde lucrările artistice despre marele umanist.

După ce Cetatea Neagră din Apața a fost pentru ultima dată restaurată, Orbán Balázs încă mai putea să-i citească însemnările: „Pe latura nord-estică se poate citi: «Soli Deo Laus et Gloria.[4]» Cel mai sus pe latura estică se află o însemnare din anul 1658, sub aceasta Hoc opus fieri fecerunt cementarii cigraenses Jakobus Sombori, Georg Török, Petrus Szabó. Mai jos «Fide sed cui vide[5]» și alte propoziții moraliste de acest gen. Pe latura sud-estică apare această inscripție importantă: «Tempore Judicis Apa (Apaciensis) Joannis Gáspár cives Valentinus Kiis, Georg. Czere, Stef. Kispál, Joan. László Rec. tor. Sch. Martinus p. Csern. Apafalvi.» GONDVISELŐ SZABÓ PÉTER, BIRÓ JÁNOS. […] Tot pe această latură se află o pictură frescă, ce întruchipează un om întors cu capul în jos și un urcior, ceea ce simbolizează acel curaj al meșterului constructor, de a goli paharul norocului și al aldămașului atârnând pe acoperiș, acțiune care este făcută și acum de câțiva constructori curajoși de turnuri.”

Nu sunt date despre pierirea castelului de apă[6], după ce acesta a încetat să mai fie obiectiv militar, resturile acesteia au fost folosite la construirea caselor. Singurul edificiu de apărare care se poate observa în momentul de față, este rămășița unui bastion pentru tunuri de tip italian vechi, sub forma unui pentagon regulat, care în multe scrieri figurează ca turn[7] (45,9588° N; 25,5357° E; 470 m).

Biserica veche, împreună cu satul a fost mistuită de flăcări în 1794.  În 1804 a fost construită o biserică nouă  (45,9524° N; 25,5307° E; 482 m), păstrându-se vechiul zid de protecție, culoarul din fața crenelurilor fiind demolat.  Peretele de împrejmuire înalt tencuit de aproximativ 2,5 m, care înconjoară biserica, este fortificat cu contraforturi. Că pe vremuri la Apața exista o biserică fortificată este dovedită și de faptul că turnul bisericii a fost realizat dintr-un bastion, astfel că acesta nu face corp comun cu clădirea bisericii.

Satul a fost mistuit de flăcări și în 1822 și în 1866. În 1831 a fost epidemie de holeră, iar în anii 1802, 1806 și 1838 Apața a fost victima mai multor cutremure.

În 29 iulie 1893 s-a născut poetul și curatorul bisericii, Bartalis János.

Primul practicant maghiar al poeziei libere a învățat în Satulung, la Cluj și la Budapesta. A devenit poet renumit în urma recunoașterii sale ca și membru Helikon, pentru ca, nu cu mult mai târziu, în 18 decembrie 1976, să se odihnească nu departe de mormântul lui Apáczai, în cimitirul central Házsongárd.

În centrul satului Apața, în parcul școlii, din vecinătatea bisericii, două monumente îi comemorează pe cei doi nativi renumiți ai locului. Pentru Apáczai este amplasată o statuie, iar pentru Bartalis un stâlp funerar de lemn sculptat  și o tablă din marmură (45,9527° N; 25,5310° E; 487 m). Conform tradiției, după slujba din biserică, aici își prezintă onorurile a doua oară, în duminica Paștelui ceata, care împușcă cocoșul.

În fiecare an, în prima săptămâna din Postul Paștelui, băieții care sunt înaintea confirmării, aleg șase feciori dintre ei. Conducătorul acestora este primul fecior, cel mai înalt este preotul țigan. Împușcatul cocoșului se face sub supravegherea celorlalți patru.

Pentru ceată, pentru vitejii de 6-12 ani, se țin mai multe repetiții săptămânale, aceștia fiind supravegheați de tații cu libretele în mână.

În duminica Paștelui, după slujbă, alaiul copiilor pornește de la casa primului fecior. Aceștia se îmbracă în pantaloni negri, vestă roșie, au la brâu o sabie, pe față au vopsită mustață.  Vitejii mărșăluiesc în veste negre și pălării verzi, purtând pe umeri o arbaletă.  Grupul este condus de orchestra de suflători, după care urmează băieții care au confirmat (au devenit membrii cu drepturi ai bisericii) în acest an și au devenit bărbați, purtând deasupra capului o tablă vopsită cu cocoșul în mijloc, ca și țintă. Fetele îmbrăcate în ținută populară mărșăluiesc cântând pe ulița principală a satului. Ceata își prezintă omagiile cu capul aplecat în fața bisericii și a școlii, după care, dacă este vreme bună, se duc pe hotarul satului, la  Hegyparag, iar în caz de ploaie, în căminul cultural, unde începe ceremonia.

Cei șase feciori formează un complet de judecată, doi acuză, iar unul îl apără pe cocoșul trădător, al patrulea declară sentința de moarte, al cincilea spune cuvinte de adio, iar preotul țigan rostește cântând un discurs funerar în rime. După aceea, fiecare fecior împușcă cu arbaleta de trei ori cocoșul desenat pe tabla de țintă. După omorârea cocoșului,  se organizează un ospăț mare, care se continuă seara cu un bal.

Orbán Balázs nu a consemnat obiceiul împușcatului cocoșului din Apața, probabil că acesta nu a existat încă în secolul al XIX-lea, însă a descris amănunțit obiceiul baterii cocoșului din  Șapte Sate. Și la sașii din Țara Bârsei acest obicei era unul foarte răspândit. La începutul anilor 1970, directorul școlii,  Zsizsik Jenő a început să reînvie acest obicei, astfel încât, în consemnările lui Seres András, apare deja ca o tradiție vie[8]. Astfel, omagiile prin aplecare a capului din fața școlii, se adresează și lui Zsizsik Jenő.

Este interesant și dialectul din Apața. Cercetătorii vorbesc în mod echivoc despre o insulă de dialect,  mai mult decât atât, se observă diferențe serioase între cuvintele regionale, pronunția dintre Alszeg (Joseni) și Felszeg (Suseni). Una dintre părțile satului vorbește cu accent „ë”, cealaltă parte folosește accentul „ő”.

Cimitirul evanghelic cu stâlpi funerari de lemn sculptat este unic în Transilvania, – chiar și în zilele noastre, pe morminte sunt puse astfel de monumente funerare.

Apața merită vizitată cu ocazia înmormântării farșangului (perioada de la Bobotează până la începutul postului Paștelui), sau în duminica Paștelui, pentru a viziona ritualul împușcării cocoșului, sărbătoarea care în zilele noastre are deja o reputație serioasă, să admirați renumitele ouă încondeiate. Cei care doresc să facă excursii, pot viziona peștera de calcar Bârlogul Ursului [9], un traseu labirint, care are în jur de 400 m, (45,9900° N; 25,4706° E; 726 m), peștera Apáczai Csere János, aflată în valea Nagy­kő­patak, descoperită în 1974 și numită Hiúzlik, nefiind accesibilă, deoarece de-alungul timpului  s-a colmatat. Iar cei care se aventurează mai departe, pe Piatra lui Mihai [Mihálykő] pot găsi cetățile de pe Tipia Ormenișului[10], respectiv de pe Tipia Racoșului[11] , locuri de sacrificii preistorice și medievale, sau pot vizita vulcanul stins, renumit, de la Racoș[12], coloanele din bazalt și Lacul de Smarald[13]. Din Apața, trecând podul de peste Olt, se termină Țara Bârsei și începe Ținutul Secuiesc.

Kovács Lehel István: Térben és időben… Barangolás a Barcaságon
Hétfalusi Magyar Művelődési Társaság, Négyfalu, 2017.
ISBN 978-973-0-25878-3

_____________________________________________

[1] Ponk: movilă, dealul cel mai înalt de pe creasta unui munte sbs [Geogr.]. Pe vremuri satul era așezat pe locul Szőlőponk.

[2] La fel ca Cetatea de la Codlea și cetatea de la Apața avea numele de Cetatea Neagră.

[3] Descriere istorică scurtă a maghiarilor din Țara Bârsei. 1973. [A barcai magyarságnak rövid történeti rajza, 1763.]

[4] Lauda și gloria este numai a lui Dumnezeu.

[5] Crede, dar uită-te cu atenție în cine!

[6] O cetate din zone de șes înconjurate de un curs de apă (în acest caz de Olt)

[7]  „Turnul bătrân din Apața.”

[8] Seres András:  Literatura populară și tradiții populare din Țara Bârsei [Barcasági magyar népköltészet és népszokások], Editura Kriterion, București, 1984.

[9] Peştera Bârlogul Ursului, Peştera Tolvajos, Peştera din faţa Scocinei sau Peştera Hoţului de la Apaţa.

[10] Tepő, Töpe, Tepej, Ürmösi Tepe. Probabil numele său are origini pecenege, deoarece în limba turcă tepe înseamnă munte.

[11]  Rákosi Tepe.

[12] Racoș, Ratsch, Ruekesch.

[13] Lacul de Smarald, Lacul Brazi.

Activități

Programe

Cultură imaterială

Produse locale

Recomandări

Hostel Zozo House

O adevărată oază în agitația orașului, care promite o atmosferă prietenoasă și relaxare deplină. Este baza perfect...

Mai mult