Cernatu

Csernátfalu, Satul Sfântului Mihail, Villa Sancti Michaelis, Zernendorf, Cernatu face parte din municipiul Săcele, până în 1950 a fost o comună situată la 8,5 km sud – est de Brașov. În momentul izbucnirii celui de al II-lea război mondial, a fost locuit de 2532 de persoane, dintre care 1873 erau maghiari și 575 erau români. Înainte de reforma protestantă, a fost Biserica Mamă din Șapte Sate. În piața centrală, care azi este piața centrală a localității Săcele, pe vremuri se organizau târguri renumite, iar dacă cineva avea chef de o plimbare de duminică, era așteptat de cofetării și restaurante așezate unul lângă altul în piața Bretter.

*

*         *

Pereții noi imaculați erau murdăriți cu funingine de flăcările torțelor, iar meșterii, care stăteau în jurul mesei uriașe de stejar așteptau cu nerăbdare ca, conducătorul breslei să deschidă scrisoarea primită de la guvernator. Au bănuit că, în scrisoare va fi vorba despre bastionul lor construit din rămășițele cetății de la Tâmpa, dar după ce sigiliul de ceară de culoare roșie ca sângele a căzut în bucăți pe masă, iar conducătorul breslei a desfăcut pergamentul, aurarii au aflat consternați, că au primit o sarcină importantă. Au studiat o vreme îndelungată rândurile scrise pe pergamentul subțire, după care și mai mult timp au discutat și au făcut planuri în cadrul unui consiliu de breaslă. Au început să deseneze elemente decorative, modele, caractere de litere, mici statui, apoi planul a fost finalizat. Da – la ceva asemănător s-a putut gândi guvernatorul. O capodoperă unică – care va fi într-adevăr demnă de a fi dăruită de către Iancu de Hunedoara satului Sfântul Mihail, pentru vitejia de care au dat dovadă ceangăi din Șapte Sate în lupta împotriva otomanilor. După pregătiri atente, într-o zi, când în zori vremea era cețoasă, focul din sobă a început să ardă într-un final și giuvaiergiii au început să dea formă desenelor. Mai apoi a urmat topirea și turnarea argintului, aurirea, emailarea și atunci când pentru prima dată, peste câteva săptămâni conducătorul breslei a luat în mână potirul finalizat, a recunoscut cu satisfacție: într-adevăr a luat naștere o capodoperă – toată lumea care se va uita la potir, va rămâne fără cuvinte. Potirul micuț în stil gotic a fost realizat din argint și a fost aurit îmbelșugat atât pe exterior cât și în interior. Conform dovezilor de pe collstock[1] înălțimea a fost de 20 cm, iar diametrul cupei potirului era de 9 cm, respectiv talpa era de o lățime de 11,5 cm. Talpa cu șase lobi este înconjurată de o diademă perforată, câmpurile sunt netede, în afară de unul singur, pe care se vede corpul îngenunchiat al unui călugăr – figura Sfântului Toma de Aquino – care se uită cu evlavie la potirul și la ostia care plutește într-o aureolă deasupra sa. Tija este una hexagonală, se lărgește spre nodus, dar zona dinspre gura potirului devine iarăși mai îngustă, păstrând profilul hexagonal pe toată lungimea sa. La partea inferioară, tija este acoperită de un ornament sculptat, în partea superioară, pe hexagonul subțiat se vede un scris negru emailat, niște majuscule scrise în stil întortocheat: INRI | LUCAS | MAR | CUS MA | TIAS IOH | ANNES. Ornamentul nodus-ului este cel mai frumos. Fiecare dintre cele șase grupuri de ornamente formează câte o fereastră mică gotică, deasupra ferestrei o operă de vârf care se termină într-o floare tip cruce, cu ambrazură și păretar. Ferestrele sunt despărțite de trei turnulețe împodobite. În spatele ferestrelor gotice sunt niște compartimente, iar în compartimente sunt așezate mici statui: Isus pe cruce, cei patru evangheliști, respectiv Sfânta Maria sub cruce. Partea inferioară a porții este acoperită de un ornament sculptat în stil renascentist: cu frunze, păsări și flori pe crengile încrucișate. Cioplirea compoziției florale este foarte fină, corzile emailate sunt pline de culori, coroana este împletită din crin. Această mică minunăție a fost învârtită în mână cu mulțumire de către conducătorul breslei și în gândurile sale deja era îngenunchiat în fața lui Iancu de Hunedoara, în momentul în care îi înmâna potirul, ca guvernatorul să poată să-l dăruiască mai departe, în semn de recunoștință, iubiților săi ceangăi.

*

*         *

Prima amintire scrisă despre Cernatu este datată în 1366 și este pomenită în diferite moduri, în unele locuri ca și Charnadfalua, în altele ca și Zentmihálfalva. Misterul utilizării denumirii se clarifică în mod evident numai în scrisoarea de donație a lui Matei Corvin, datată în anul 1460: „Zent Mihályfalva, de altfel Tharnatfalu”. Iancu de

Hunedoara a reglementat zeciuiala în 1440, deci biserica construită în stil gotic era mai de mult acolo. Fiecare stăpân era obligat să plătească anual preotului de la Cernatu 5 pengheu creițari. În jurul anului 1445, localitățile Tărlungeni, Zizin și Purcăreni s-au desprins de biserica mamă, mai apoi, după aproape o sută de ani și localitatea Satulung.

După invazia otomană din anii 1421, 1432, 1438, Iancu de Hunedoara a donat un potir localității Cernatu. În 1498 Ulászló al II-lea a dat în zălog Brașovului localitatea Bran și toate domeniile acesteia.

Între 1542–1544, maghiarii din Șapte Sate au trecut la religia evanghelică-lutherană, iar în actul datat în 1561, principele Ioan Sigismund vorbește numai despre Cernatu, denumirea de Satul Sfântului Mihail a încetat odată cu lumea catolică. Procesele verbale din 1544 ale lui Honterus dovedesc faptul că la aceea dată în sat, în afară de biserică, a funcționat deja și școală! Conform acestor date, în Cernatu, Turcheș și Baciu au locuit 101 familii, preotul din Cernatu a primit de la fiecare cap de familie jumătate din zecimea bisericească, adică 10 asprii, iar partea cealaltă, revenea comandantului cetății de la Bran. Biserica avea în proprietatea sa un teren arabil de 15 iugăre și o fâneață. Învățătorul a primit anual, de la fiecare familie, 4 asprii, o pâine sau în locul acesteia 1 denar.

Molima de ciumă din anii 1718–1719 a lăsat în urmă 400 de morți.

Între anii 1777–1778 pe vremea preoției lui Máthé Márton s-a construit o biserică nouă în Cernatu (45,6175° N; 25,6875° E; 631 m) cu un cost de 1393 de forinți și 45 de creițari, din biserica veche a rămas numai fundația altarului pe care a fost trecută și o dată: „Anno Domini 1542”. Amvonul a fost construit în 1780 de către Pap János și Fejér Ilona, acesta a fost restaurat în 1803. La data de 21 iunie 1795 cineva a dat foc șurei lui Péter István, incendiul acesta a cauzat și arderea locuinței preotului, a școlii, a locuinței învățătorului și au ars încă 107 case. Pentru preot s-a construit o casă mare din piatră în 1796. La data de 26 octombrie 1802, la ora unu după-masa a avut loc un mare cutremur în Cernatu, iar distrugerile au putut fi remediate numai în anul 1823.

Începând din 1845, școala de la Cernatu a avut doi rectori.

La data de 27 octombrie 1848, românii răsculați din Făgăraș au atacat localitatea Cernatu și lângă movilele aflate în câmp, sub două săbii, bărbații erau obligați să depună sub forță jurământ de devotament față de împărat. Evenimentele au durat până la Crăciunul Sângeros, care a făcut 5 victime în Cernatu.

Batalionul 126/140  de la Șapte Sate a avut 59 de honvezi/soldați din Cernatu, dintre care 28 au murit eroic.

În 1865 – datorită muncii patriotice a sătenilor – s-a finalizat construcția noii școli și a locuinței învățătorului.

Orga a fost dăruită în 1871 de către Lukács János și Simon Ilona.

În 1881 s-a demolat locuința preotului și a fost reconstruită cu un cost de 2450 forinți.

În 1891, în piața centrală a localității Cernatu, EMKE a ridicat un monument în amintirea celor 51 de ceangăi victime ale Crăciunului Sângeros, care în anul 1926, de bobotează a fost dărâmat de către români cu ajutorul boilor, mai apoi maghiarii l-au salvat și l-au așezat în cimitirul din Alszeg din Satulung.

În 1893 turnul vechi, de 28 de metri înălțime, și care stătea pe picioare de lemn, a fost demolat, în 1895 s-a construit un alt turn din piatră de 36 m, iar la data de 12 iunie 1895, s-a pus sfera pe vârful turnului. Cele două clopote ale turnului vechi (cel care avea 200 de kg și inscripția „Isten dicsőségére Csernátf. Türkösi és Bács f. eccl. Önt 1722” (”Pentru gloria lui Dumnezeu, turnat de către satele: Cernatu, Turcheș și Baciu în 1772”), respectiv clopotul din 1855 având 100 kg) au fost topite și s-au turnat două noi clopote, unul de 400 de kg, celălalt de 210 kg,  care au sunat pentru prima oară la data de 19 decembrie 1895, la prânz. În 1893, la inițiativa lui Sipos Jánosné Bereczki Anna, au acoperit părăul Kotyor – numit și Apa satului – la intrarea în sat  cu scânduri, în acest mod s-a realizat trotuarul străzii Vásár,  numit Bretter, care în scurt timp a devenit centrul vieții sociale. În 1906 aceeași doamnă a donat 1000 de coroane pentru construirea unui altar nou și pentru un nou tablou pentru altar.

Pe lângă faptul că Cernatu a fost centru bisericesc și educațional, într-o vreme a fost considerat și centrul comercial din Șapte Sate. Din vremuri foarte îndepărtate, în Piață și pe strada Vásár (Târgului) au fost organizate târguri, însă ajunși sub jugul Brașovului, această cutumă s-a șters și datorită faptului că, târgurile organizate în Cernatu reprezentau o adevărată competiție pentru târgurile din Brașov. La 1 aprilie 1842, cu multă muncă și intervenții, prin actul oficial nr. 1372 împăratul Ferdinand al V-lea personal a aprobat ca aceste târguri săptămânale să se poată ține, mai apoi, la data de 5 noiembrie 1886, prin ordonanța nr. 56.914, Ministerul Agriculturii, al Industriei și Comerțului a aprobat ținerea târgurilor naționale.

Târgurile naționale (de expoziție și de animale) aveau loc la data de 3 mai și 20 septembrie. Târgurile săptămânale erau ținute luni, respectiv marți dacă luni era zi de sărbătoare.

Deja în mijlocul secolului al XIX-lea,  în Piață au apărut magazine de îmbrăcăminte, feronerie, încălțăminte, de piele, de condimente, de alimente, cârciumă, farmacie, carmangerie, frizerie și croitorie. După ce toate acestea  au fost consemnate de către Orbán Balázs, acesta a declarat că „Cernatu este înzestrat cu toate elementele de a deveni un oraș.”

Diferitele produse erau expuse întotdeauna în același loc, pentru a fi găsite ușor de către cumpărători. Astfel, în fața porții fostei fabrici de cherestea Köpe, se ținea un târg de animale, înconjurat de o balustradă metalică, la întâlnirea străzilor Vásár și Hátulsó se vindeau porci îngrășați și viței pentru tăiat. Aici era și Grădina de bere Papp, unde se bea aldămașul pentru animalele vândute.

În partea dreaptă a străzii Vásár(Târg) își expuneau produsele producătorii de legume care veneau fără căruță, aceștia vindeau și păsări de curte, sau ovăz și grâu cântărite cu banița. Pe lângă ei își așezau mărfurile olarii, după care urmau căruțele cu var de la Purcăreni și căruțele cu cherestea din Secuime. Peste pârâu, pe colț, câțiva sași din Hărman ofereau spre vânzare ulei din sămânță de in, respectiv vindeau pogace din sămânță de in pentru hrănirea vițeilor și a porcilor.

Căruțele încărcate cu draniță, cu scări, cu vase din lemn, cu greble, cu furci de lemn stăteau pe partea stângă a străzii Vásár(Târg). Tot aici se putea găsi rândul interminabil al căruțelor cu legume. Femeile de la Purcăreni aduceau stofe de la Șapte Sate. Pe lângă ele erau corturile croitorilor și  al blănarilor. În cești, câteva femei din Secuime ofereau ca și răcoritoare apă minerală cu oțet. Laptele bătut din lapte de vacă sau bivoliță era vândut din ciubăr.

Și în fața primăriei de azi era o zbârnâială uriașă. Aici româncele vindeau postav pentru haine, cergi, cuverturi din lână, iar cei veniți din Șcheii Brașovului ofereau chiar și fructe exotice. Alții atrăgeau cumpărătorii cu brânzeturi, pește sărat. În fața brutăriei Szőcs se vindea pâine proaspătă, iar copiilor li se oferea fagure de miere tăiat în bucăți. În fața lor se așezau comercianții de dulciuri și rromii din Șapte Sate care făceau comerț cu ciuperci și mături. Se mai găseau și tocilari (comedianți) ambulanți și ghicitori, din cutia cărora papagalul scotea pentru cel interesat fițuica în care îi era scris viitorul.

Din târgurile naționale nu lipsea nici ceea mai îndrăgită distracție a tinerilor, caruselul și nici petrecerile și cântatul.

În perioada celor două războaie mondiale și dezvoltarea din Cernatu s-a oprit. În primul război mondial au luptat  39 de persoane din Cernatu, dintre care 22 de persoane au murit eroic.

Prin anul 1910 volumul de vânzare al târgurilor a scăzut datorită extinderii liniei publice de cale ferată, care a facilitat transportul locuitorilor la Brașov pentru cumpărături.

În acest mod, din cauza modernizării au dispărut târgurile renumite din Cernatu, dar potirul laudă și după o jumătate de mileniu munca giuvaiergiilor din Brașov, iar când acesta se lipește de gura noastră cu ocazia sfintei împărtășanii, ne gândim cu un respect etern la vitejia strămoșilor noștri, vitejie care a obținut recunoștința măriei sale Iancu de Hunedoara.

Kovács Lehel István: Térben és időben… Barangolás a Barcaságon
Hétfalusi Magyar Művelődési Társaság, Négyfalu, 2017.
ISBN 978-973-0-25878-3

_____________________________________________

[1] Collstock: riglă de măsurat, metru.

 

Activități

Cascada şi Canionul 7 scări

Atracție din masivul Piatra Mare, formațiune de eroziune în calcar. Program*: Luni - Duminica: 10:00 - 18:00 *Pe vr...

Mai mult

Programe

Cultură imaterială

Produse locale

Produse macrameu

Producător de produse macrameu, bijuterii și obiecte decorative....

Mai mult

Recomandări

Hostel Zozo House

O adevărată oază în agitația orașului, care promite o atmosferă prietenoasă și relaxare deplină. Este baza perfect...

Mai mult
Restaurantul Pilvax

În centrul orașului Brașov, oaspeții se pot bucura de aroma unică a gusturilor inspirate din bu...

Mai mult
Ghid turistic

Attila Simon - Gyula, în vârstă de 38 de ani, care afirmă că "lumea este o carte și cel care nu călătorește citește...

Mai mult