Împușcarea cocoșului

Peste munți s-au lăsat nori grei. Nori deși, negri. Din cauza ploii, care turna cu găleata de câteva zile, nu s-a zărit nici măcar vârful celui mai mic deal. Zorii zilei a venit cu un fum de o culoare gri învolburată. Satul ardea mocnit. Sub Szőlőponk^[1] tătarii se pregăteau de plecare. Nu au prădat multe. Nu au întâlnit nici oameni, nici animale prin preajmă, nici măcar comori nu au găsit. Toată lumea s-a ascuns undeva, fiecare cu avuțiile sale. Nu se găsea nimic, era timpul să plece mai departe. Strângeau corturile, cărau lăzile grele, pregăteau caii, și atunci – la lumina slabă a zorilor, care a străbătut norii deși – a cântat cocoșul.  Glasul lui ascuțit a despicat iarăși și iarăși întunericul. Venea din stufăriș.  La arme! – a sunat porunca, și oastea temută a pornit înspre ascunziș. Numai când au ajuns mai aproape, a apărut din umbră Cetatea Neagră^[2], care se ascundea în  desiș. Trădarea cocoșului a fost urmată de un asediu și un măcel sălbatic, iar din locuitorii satului, de abia au mai rămas câțiva. Asediul s-a terminat cu greu, încet, oastea numeroasă s-a îndepărtat și ea de Apața. Ruinele pline de fum erau spălate de o ploaie care cernea necontenit, iar deasupra cetății, la Hegyparag, cei care au supraviețuit, au legat cocoșul trădător de o furcă și l-au executat.

În fiecare an, în prima săptămâna din Postul Paștelui, băieții care sunt înaintea confirmării, aleg șase feciori dintre ei. Conducătorul acestora este primul fecior, cel mai înalt este preotul țigan. Împușcatul cocoșului se face sub supravegherea celorlalți patru.

Pentru ceată, pentru vitejii de 6-12 ani, se țin mai multe repetiții săptămânale, aceștia fiind supravegheați de tații cu libretele în mână.

În duminica Paștelui, după slujbă, alaiul copiilor pornește de la casa primului fecior. Aceștia se îmbracă în pantaloni negri, vestă roșie, au la brâu o sabie, pe față au vopsită mustață.  Vitejii mărșăluiesc în veste negre și pălării verzi, purtând pe umeri o arbaletă.  Grupul este condus de orchestra de suflători, după care urmează băieții care au confirmat (au devenit membrii cu drepturi ai bisericii) în acest an și au devenit bărbați, purtând deasupra capului o tablă vopsită cu cocoșul în mijloc, ca și țintă. Fetele îmbrăcate în ținută populară mărșăluiesc cântând pe ulița principală a satului. Ceata își prezintă omagiile cu capul aplecat în fața bisericii și a școlii, după care, dacă este vreme bună, se duc pe hotarul satului, la  Hegyparag, iar în caz de ploaie, în căminul cultural, unde începe ceremonia.

Cei șase feciori formează un complet de judecată, doi acuză, iar unul îl apără pe cocoșul trădător, al patrulea declară sentința de moarte, al cincilea spune cuvinte de adio, iar preotul țigan rostește cântând un discurs funerar în rime. După aceea, fiecare fecior împușcă cu arbaleta de trei ori cocoșul desenat pe tabla de țintă. După omorârea cocoșului,  se organizează un ospăț mare, care se continuă seara cu un bal.

Orbán Balázs nu a consemnat obiceiul împușcatului cocoșului din Apața, probabil că acesta nu a existat încă în secolul al XIX-lea, însă a descris amănunțit obiceiul baterii cocoșului din  Șapte Sate. Și la sașii din Țara Bârsei acest obicei era unul foarte răspândit. La începutul anilor 1970, directorul școlii,  Zsizsik Jenő a început să reînvie acest obicei, astfel încât, în consemnările lui Seres András, apare deja ca o tradiție vie^[3].

_____________________________________________

^[1] Ponk: movilă, dealul cel mai înalt de pe creasta unui munte sbs [Geogr.]. Pe vremuri satul era așezat pe locul Szőlőponk.

^[2] La fel ca Cetatea de la Codlea și cetatea de la Apața avea numele de Cetatea Neagră.

^[3] Seres András:  Literatura populară și tradiții populare din Țara Bârsei [Barcasági magyar népköltészet és népszokások], Editura Kriterion, București, 1984.