Share

Olăritul din Satu Nou

Satu Nou a fost cel mai mare centru de olărit din Țara Bârsei. Azi abia găsim câteva exemplare din ceramica de altădată.

În dimineața zilei de Sfântul Mihai, însuși soarele, care se ridica parcă jucându-se deasupra Comloșului și Esterei dinspre Munții Ciucașului, a mângâiat strada Vásár (Târgului). Deși era foarte devreme, în centrul satului Cernatu se adunase o mulțime foarte colorată. Fiecare se agita în fața propriului cort, aranja mesele, căruțele încărcate cu diferite produse, care soseau într-un șir fără sfârșit. Începea târgul. În padocurile amplasate la capătul străzii Vásár (Târgului) erau mânate vite, porci, oi, cai. Săsoaicele despachetau fasole, ceapă, ridichi, morcovi, iar secuiencele din Coșeni varză zsömök (îndesată)[1] de iarnă și de vară, gulii, ridichi, ceapă roșie secuiască. Târgul era unul mare, au sosit și 50 de căruțe umplute cu varză. Precupețele localnice vindeau din saci vinëté[2], árdiét [3], porumbul adus de soții lor căruțași din Țara Românească. Cei cu legume au adus și păsări de curte, ovăz și grâu. De la Purcăreni soseau și căruțe cu var,  și pe kompona(cumpăna)[4] agățată pe partea dorsală a coviltirului, comercianții vindeau la kilogram varul nestins. Pe lângă aceștia stăteau în ordinea sosirii căruțele încărcate cu scânduri, produse din lemn din Budila, Teliu, Ciuc, Zagon. Localnicii scoteau la vânzare lemne de foc și fân.  Unii dintre sașii din Cașolț ofereau la vânzare ulei de in, respectiv vindeau pogace de in pentru hrana purceilor și a vițeilor. Nu puteau să lipsească nici căruțele cu șindrilă, scări, vase din lemn, greble, sau furci din lemn.

Țesăturile de casă frumoase din Șapte Sate deschideau șirul hainelor. Croitorii și blănarii își aranjau produsele,  iar pe lângă aceștia, româncele vindeau postav, cergi, fețe de masă  din lână. Ca și răcoritoare,  secuiencele ofereau căni umplute cu apă minerală și oțet celor însetați, iar laptele bătut făcut din lapte de vacă sau bivoliță, era vândut din ciubăr. Cei din Scheii Brașovului ofereau portocale, lămâie, fructe. Alții ademeneau cumpărătorii cu brânzeturi și pește sărat. Câteva femei din Trei Sate vindeau pâine proaspătă pusă pe un sac așezat pe jos, sau făceau cadou copiilor faguri de miere tăiate cubulețe.

Comercianții de dulciuri reprezentau o pată de culoare distinctă în târg. Vindeau bomboane sau turtă dulce turnate pe bețișoare, sau ambalate în hârtii colorate. Părinții le făceau pe plac copiilor cu turtă dulce în formă de husari, fabricată la Târgu Secuiesc, iar băieții dăruiau iubitelor turtă dulce sub formă de inimioară cu oglindă în mijloc. Aveau trecere mare batistele, năframele și alte obiecte potrivite pentru cadouri. Țiganii din Șapte Sate făceau comerț mai ales cu ciuperci, mături,  dar era prezent și tocilarul ambulant și prezicătorul, din cutia căruia un papagal extrăgea bilețelul care prezicea viitorul. În timp ce adulții se cinsteau după un târg reușit cu un aldămaș, în grădina de vară copiii se împingeau în caruselul amplasat.

Un zdrăngănit ascuțit a întrerupt karicsolás(cârâitul)[5] găinilor atunci, când o căruță din Satu Nou s-a oprit lângă legumicultori, iar meșterul olar a început să-și descarce și să-și aranjeze produsele. „Ceangăi din Satul Nou, făcător de căni!” – făcea mișto cu voce tare un copil care alerga pe acolo. În curând au mai sosit două căruțe de olari, unul aducând produsele ceramice românești locale din Tohanu, iar celălalt din Brașov, cu produsele ceramice săsești.

Cu cât soarele urca mai sus pe cer, târgul se umplea de oameni, iar în zgomotul deja aproape insuportabil, un domn în jur de 60 de ani s-a îndreptat către olarul din Satul Nou. Pantalonii călcați la dungă, pelerina de călătorie ușor prăfuită, pălăria și bastonul dădeau semne că vine de departe.  Și-a aranjat lornionul fixat pe nas și a intrat în discuții cu meșterul.  Era interesat de vasele de ceramică din Țara Bârsei, scria un studiu de artă decorativă. După saluturile și formalitățile uzuale, a trecut direct la întrebări.

Să începem prima dată cu materia primă. Din ce materiale lucrați, cum le pregătiți pe aceasta pentru prelucrare? 

– Materialul este adus de la marginea localității Codlea – răspunse meșterul – pământul lui Ábrahám este cel mai bun. Aducem cu căruțele. Știți, pământul de pe celelalte hotare este prea gras, trebuie amestecat cu nisip. Pe movila Pădurii noi este pământ bun. Îl aducem vara, îl depozităm în pivniță. Iarna îl punem în curte, ca înghețul să mărunțească bulgării. Înainte de prelucrare îl ducem în pivniță, după care îl udăm zile în șir, îl călcăm cu picioarele, îl batem bine cu lopata.

Înainte de a-l pune pe roată ce faceți?   – a întrebat străinul în timp ce își lua des notițe.

– Îl tăiem cu sapa la dimensiunea unei găleți, îl ducem sus și îl trântim pe banca de frământat, după care îl aplatizăm cu bâta, îl frământăm, după care iarăși îl aplatizăm prin lovire de 3-4 ori. Mai târziu îl răzăluim[6], apoi îl frământăm ca pe un aluat. Când are consistență bună urmează regölés[7]. Formarea ceramicii o facem cu degetele afundate în focsosvíz(apă focs)[8] și cu cuțit din lemn, după care se finisează cu bőröző(plotogul)[9]. Între timp ne ștergem mâinile pe gagya(nădragii)[10] unși cu argilă.

Cum sunt uscate vasele?

–Zvântarea se face în atelier. Le întoarcem cu  száda(gura) [11] în jos.  Pe oalele mari putem aplica mânerele deja după o jumătate de oră, pe cele mici numai după două zile. Verificăm cu mâna cât de moale este materialul, și așa aplicăm mânerele.

Povestiți-mi acum despre glazurare!

– Aceasta este făcută de femei. Avem două tipuri de oale, cele pe care le ducem la târg și cele care sunt folosite acasă. Pentru albirea sau angobálás[12] a vaselor ornamentale aduse la târg, folosim pământul alb de la Ciuc sau de la Cristian. Liniile mai groase le trasăm cu cornul[13], cele mai subțiri cu pincuska[14]. Oalele noastre de acasă sunt maro cu picățele. Oalele aduse la târg sunt mai degrabă săsești: albe și albastre. Ornarea este urmată de zsöngézés[15]. După aceea glazurăm.

De unde faceți rost de glazură?

– Păi asta din magazine. De multe ori aducem și de la Baia Mare. La o măsură de glazură amestecăm două măsuri de nisip din Ariușd sau pulbere din sticlă. De multe ori punem și békasó[16]. Măcinăm glazura până când nu zgârie unghia dacă îl presăm între două unghii. La glazura verde adăugăm pulbere arsă de cupru, la cea purpurie pulbere de fier. Avem 4–6 mázalótál(vase de glazurat)[17] pentru prepararea diferitelor culori. Vasele mai mici le cufundăm în glazură, iar pe cele mari, întorcându-le cu gura în jos, turnăm glazura cu o fakalán(lingură de lemn de glazurat)[18]. Nu glazurăm fundul vaselor, pentru ca atunci când sunt clădite una peste cealaltă să nu se lipească. Defectele produse la prima ardere se corectează cu fódozó máz(glazura de peticire)[19]. Culoarea vaselor ornamentale și ale kávoly[20] sunt date de azur. Acest cobalt este incolor, dar prin ardere devine albastru. Îl cumpărăm gata făcut din Brașov. Este importat și nici nu poate lucra cu el orice olar. Nu este simplu.

Care este modelul specific din Țara Bârsei? 

– Vedeți, canciogurile noastre au înălțimea de 15-26 cm, ornamentele sunt dese, vasul este împărțit în trei părți prin linii verticale. Pe două părți va fi modelul principal, firul de floare care șerpuiește în sus, la capătul căruia este un melc sau o rozetă.  Locul rămas este umplut cu trandafir, lalea, lăcrimioară, puncte sau picior de crab. Piciorul de crab este tipic din Satul Nou. Modelul este înconjurat de linii drepte sau ondulate. Și mânerul este ornat cu linie ondulată. Modelele noi sunt: trandafirul, crizantema, margareta, garoafa, strugurii.

Să vedem și un canceu săsesc – a spus străinul, și a pășit către următoarea căruță

– Aici este acesta  – a arătat unul olarul din Satul Nou. Știți, cana din Brașov este mai mare și nu este la fel de îngustă ca și a noastră. Vasul este împărțit în patru părți și este ornat cu pensula.

Într-adevăr ornarea dă impresie de rococo, este ordonată, împărțirea este foarte precisă. 

– Da, al nostru este aleatoriu, imită natura. La sași lipsesc punctele, florile de umplere. Ornarea este mai abstractă, mai masivă. Noi cunoaștem numele fiecărei flori, frunze. Motivele noastre seamănă cu motivele de pe ouăle încondeiate. Oalele săsești au modele albastre. La noi sunt frecvente oalele ornate cu motive multicolore, maro, verzi, negre. Cele multicolore le fabricăm pe gusturi ungurești, iar cele numai albastre pe gusturi săsești. Elementele ornamentale, culorile tăvilor și farfuriilor decorative, a oalelor, a cănilor, a ulcioarelor, a borkánelor[21] a tăvilor cu păsat, a lavoarelor sunt asemănătoare cu cele ale cănilor. Noi folosim și ornarea cu pământ verde sau alb. Avem și oale albe și negre. Multe findzsa[22] și  cana pentru muls capra[23] sunt fabricate în Satul Nou, care au partea superioară vopsită în alb, iar partea inferioară în negru. Românii din jurul Sibiului le cumpără mai ales pe acestea. Meșterii brașoveni, datorită legăturilor nemțești, olandeze, italiene au naturalizat procedee noi. Argila este exploatată de la marginea orașului, iar caolinul de pe Dealul Melcilor. Cele mai răspândite motive ornamentale ale sașilor sunt: floarea soarelui, lalelele, vrejul de fasole, frunza de acăț, diferite forme geometrice și tabla de șah.

Deci există diferențe și între patrimoniul de modele și în tehnică. Maghiarii lucrează cu corn, sașii cu pensula. Să vedem acum și o oală românească.

– Olarii români din Țara Bârsei locuiesc în Tohanu, acesta este cel mai mare centru al lor. Este valabil și pentru ei faptul că, fabricau oale nu numai pentru uzul propriu, ci și pentru vânzare la sașii brașoveni, astfel și acestea sunt albe și albastre. Modelul caracteristic este steaua. Dar și ei folosesc spirala – a început să povestească meșterul din Satul Nou, și imediat au pășit mai departe la a treia căruță. – Marginile farfuriilor sunt ușor ondulate, și ca și element ornamental apare frunza de salcâm și floarea soarelui. Este comună însă laleaua  și arborele vieții.  Românii fabrică și cană pentru pomană[24] și  oale de moși[25]. Cei din Tohanu lucrează din argilă galbenă, care după ardere devine roșie precum cărămida. Ornarea se face prin zgâriere sau scriere. Porțiunea imediat dedesubtul gurii vaselor mai mari este ornată cu linii geometrice simple albe, cele mai mici cu linii, puncte, cercuri, spirale formate din glazură verde sau galbenă. Modelele cu plante sunt aplicate mai ales pe partea inferioară a canciocurilor. Pe vasele vechi modelul simplu forma un brâu, acum pe cele mai noi sunt multe elemente preluate de la noi.

După această scurtă comparație să revenim la Țara Bârsei. Ce lucruri interesante mai produceți? 

– Facem de toate. Sunt unii care fac numai jucării. Muți, tutika[26], cai, porci, urși, păsări, ornamente pe acoperiș, teracote, de toate. Cel mai mare vas pe care l-am făcut vreodată a fost o oală pentru sarmale de 100 de litri. Frații Nagy, András și György l-au făcut din două bucăți. În 1925 Székely Márton a făcut câte un vas pentru fiecare participant la nuntă.

Un lucru a mai rămas de lămurit: vorbiți de cuptorul de ardere!

– Locul de ardere a vaselor a fost  construit pe un spațiu închis. Aici depozităm și ceramica care este gata. Cuptorul are forma unui trunchi de piramidă, în interior cu colțuri rotunjite, clădită din cărămidă nearsă. Baza acestuia este de 2 m, iar partea superioară de 1,5 m. Tot atât îi este și înălțimea. Începem încărcarea cuptorului dimineața, ca s-o putem termina până seara. După încărcare umplem gura cuptorului cu cioburi de oală. Aprindem focul lângă cuptor, și îl punem sub cazan apropiindu-l încet. Facem focul cu lemne de fag fără noduri, mărunțite. La sfârșit, așezăm lemnele claie, ca temperatura să scadă treptat. Nu deschidem ușa cuptorului. Din când în când batem din palme deasupra cuptorului și dacă apar scântei albe, se apropie terminarea arderii. Ține 5-6 ore, până când nu mai apar limbi de foc pe partea superioară a cuptorului. Nu trebuie forțată arderea, deoarece se schimbă culorile. Lăsăm până următoarea zi dimineață răcirea cuptorului.

– Mulțumesc pentru discuții, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Veniți, să intrăm în Grădina de bere, să punem pecetea pe cele spuse! – punându-și  străinul carnețelul de notițe, dar este foarte probabil ca pe lângă unul-două pahare, să mai fi avut discuții aprinse despre viața satului… 

_____________________________________________

[1] Zsömök: îndesat sbs.

[2] Vinëte: vinete sb [Bot.] Rom.: vinete {Solanum melongena L.}.

[3] Árdié: ardei sb [Bot.] Rom.: ardei {Capsicum annuum L.}.

[4] Kompona: cântar sbs.[Mijl.] Rom.: cumpănă (< Szl. konpona).

[5] karicsol: cotcodăcește verb.

[6] Cu un cuțit făcut dintr-o coase stricată se taie în fâșii înguste, ca să se poată îndepărta impuritățile.

[7] Se rup bulgări atât de mari, încât să ajungă pentru un vas.

[8] Focs: o pastă de argilă lichidă, care este folosită de olar în timpul activității sale pe roata de olărit în vederea lubrifierii mâinii   subs.

[9] Bőröző: bucată decupată din piele de miel, lată de două degete și lungă de o palmă mică   subs.

[10] Gagya: pantalon subs [Vest.].

[11] Száda: gura subs.

[12] Vasul format pe masa de olărit este uns cu o pastă subțire de argilă de o anumită culoare, ca suprafața sa să fie mai netedă.

[13] Corn: corn pentru scris subs.

[14] Pincuska: pensulă subs.

[15] Zsöngézés: prima ardere verb.

[16] Békasó: pulbere de cremene spart subs.

[17] Mázaluótál: vasul în care se ține, se amestecă glazura subs.

[18] Kalán, kalány: lingură subs.[Mijl.].

[19] fódozó máz: glazura cu care se pot corecta greșelile subs.

[20] Kávoly: teracotă subs.

[21] Borkán, borkány: borcan subs [Mijl.] Rom.: borcan (< Bul. burkan).

[22] Findzsa, findzsiacska: cană și farfurie, farfurioară de ceașcă subs [Mijl.].

[23] Csipor, csiporka: cană subs [Mijl.].

[24] Mâncare, băutură dată cu ocazia praznicului sau parastasului. Rom.

[25] Oale negre pentru ritual cu numele de „moșoaice, denumite așa de la sărbătoarea română ortodoxă „Moși”, din care în prima lună a lunii noiembrie se împarte mâncare la săraci

[26] Tutika: fluier subs.

Cultură imaterială

Falu

Produse locale

Programe

Activități