Satulung

*

*         *

De la o vreme încoace, au apărut noi concepte care au vestit o reînnoire religioasă totală. Doctrinei primului reformator Luther^[1] i s-a alăturat și un tânăr din Brașov, care a terminat filosofia la Viena sub numele de Johannes Aust (Anschnut), iar sub numele de Johannes Holler Coronensis, a studiat și a terminat și Academia de Arte Frumoase. Sub pseudonimul Johannes Honterus, a devenit  marele reformator al Țări Bârsei și al Transilvaniei, dar Luther l-a denumit ca și apostolul întregii Ungarii.

În anul 1530, în Cracovia, a publicat o carte de gramatică latină. Una dintre cele mai importante lucrări ale sale a luat naștere în anul 1532, în Basel: Harta Transilvaniei  și Harta cerului înstelat.  În anul 1533 s-a întors acasă în Brașov. În anul 1543, aici a apărut regulamentul său școlar, în care a stabilit sarcinile fiecăruia, începând de la rector până la studenți. A descris și programa de învățământ: pe lângă alte multe discipline, cele mai relevante din punctul său de vedere erau retorica, ge­ografia, învățarea poeziilor,  greaca, latina, gramatica și muzica. Conform programei de la Nürnberg, redactată de către Melanchton, a detaliat disciplina școlară, dar a considerat a fi importantă și autoguvernarea tinerilor. A înființat o tipografie, unde a publicat în mare parte cărți de limba latină, greacă și germană. În anul 1543 a apărut opera sa cu titlul Reformatio Ecclesiae Coronensis ac Totius Bar­cen­sis Provinciae^[2], sub influența căreia sașii și maghiarii din Țara Bârsei au trecut la religia luterană. Cartea a fost studiată și de către Luther, mai mult de atât, a doua ediție s-a lansat la ordinul lui Melanchton, care a scris și introducerea acesteia. În anul 1544, la recomandarea lui Luther, a fost ales ca și prelat (episcop) al Brașovului. În această calitate a vizitat în anul 1544 și localitatea Satulung, unde a găsit deja o biserică și o școală bine organizată.

*

*         *

În 1366  Satulung  era Huzyufalu (prima referire scrisă), în 1456 era Nagyfalu, în 1500 Ho­zw­falw, în 1514 Hosszufolw, în 1551 Hoszw­falu, în 1625 apare ca Hosszúfalu, dar îl putem întâlni și sub forma de Hwzyofalw, Hw­zywfalw, Hwsywfalw, Hossiufalw. Localitatea se întinde aproape pe o distanță de 5 km sub munții Bârsei.

În ciuda faptului că la recensământ foarte puțini se declară că ar fi de etnie rromă, cu mai mult de 10 000 de persoane, Garcsin este cartierul cel mai mare de rromi din țară.

În 1544, pe vremea vizitei lui Honterus în Satulung, sici locuiau 73 de familii. Fiecare familie plătea anual preotului 10 asprii, în afară  de această plată i-au dat cereale și lemne de foc. Învățătorul i-au dat anual 4 asprii, o treime din lemnul de foc oferit preotului și 3 pâini.

În legătură cu capela  gotică veche din Satulung preotul și cronicarul evanghelic din Satulung, Szeli József (1710–1782) scrie în felul următor^[3]:

„Această bisericuță sau capelă a fost construită pe stil vechi, astfel ca peste o vreme, când se va dori, să rămână Sanctuar sau Chorus ,iar prin extinderea de-a lungul celor două aripi, să devină o bisericuță corespunzătoare. Dacă cineva va examina cu atenție biserica din Satulung, va lua aminte,că aceasta nu a fost construită într-o singură, ci în 3 sau 4 etape.”

În cronica sa, Szeli dezvoltă în continuare tema construirii sacrariului, care ulterior a fost adăugată capelei, după ce populația din Satulung a crescut așa de mult încât biserica a avut nevoie de extindere, iar pentru tineret a fost necesară construirea unui balcon. Existența sacrariului dovedește în mod clar faptul că extinderea capelei s-a efectuat înainte de reforma protestantă: „Dar, ca să ne întoarcem la biserica din Satulung, și vechimea acesteia este arătată de sacrariu. Dacă fundația s-ar fi început după reforma protestantă, de ce ar fi fost necesară construirea sacrariului la crupa vestică a aripii de sud a bisericii; cu toate că, reforma protestantă unde a găsit sacrarii deja construite, le-a menținut ca și bunuri comune, dar în locurile unde nu a găsit, nici nu a construit, deoarece nu a fost necesar. Pe vremea acelui mare maestru evanghelic  din Țara Bârsei și a întregii țări a Transilvaniei, prelatul și inspectorul din Brașov, Honterus János, când a  vizitat bisericile din Șapte Sate, în anul 1544 în Satulung a găsit deja preot și învățător, fapt despre care a scris și răposatul prelat și inspector de Brașov, Har­nung Márton.”

Dar să vedem sumar, care a fost istoria acestui sat, în care a fost organizată atât de timpuriu o școală.

În 1498, după invazia otomană din anii 1421, 1432 și 1438, Satulung, împreună cu celelalte sate maghiare din Țara Bârsei a fost amanetat în favoarea Brașovului de către regele Ulászló al II-lea. Acest fapt este confirmat și prin actul emis în 1651 de către principele Gheorghe Rákóczi al II-lea. În 1658, localitatea a fost pustiită de către turci și tătari.

În anii 1712–1718 ciuma a făcut victime, iar  lângă cimitirul aflat în jurul bisericii a fost nevoie de deschiderea unui nou cimitir.  Epidemia s-a repetat din nou în 1756–57, de această dată a stins mai mult de cinci sute de vieți.

Sub preoția lui Bartos Márton, în locul capelei gotice în anul 1780 a fost construită prima biserică, singura clădire, care nu a căzut victima incendiului din 1795 (45,6196° N; 25,7046° E ; 640 m). Școala populară a primit o clădire nouă în 1837.

La data de 14 decembrie 1848 satul a fost prădat de către insurgenții români, de această dată – preotul Szász György a fost ars pe o sobă de fontă, până când și-a dat sufletul.

La Satulung-Felszeg, la Ferăstrău, casa de rugăciuni și școala au fost finalizate în 1860 (45,6122° N; 25,7313° E; 673 m), iar în 1887 congregația bisericii de la Ferăstrău a devenit independentă, iar în 1899 și-a finalizat și propria biserică (45,6121° N; 25,7308° E; 676 m). În aceea vreme, preotul a fost prozatorul religios Petrovics Pál, descendentul lui Petőfi Sándor.

Altarul nou al bisericii de la Alszeg s-a finalizat în 1890 la Școala de Prelucrare a Lemnului, mai apoi, în 1891 a fost instalată o nouă orgă.

În anul 1893, pentru parohia reformată înființată în 1873 s-a construit biserica reformată din Satulung (45,6174° N; 25,6975° E; 639 m).

În primul război mondial 133 de bărbați din Satulung și-au pierdut viața.

În 1923 congregația a cumpărat un clopot nou.

În 1926, în cimitirul de la Alszeg, a fost ridicat Monumentul revoluției din anul 1848, care în prealabil a fost salvat din piața centrală din Cernat, după ce a  fost doborât de către români.

În 1936 Kocsis János a donat un nou clopot pentru congregația de la Alszeg,  în 1978 ambele clopote au fost  re-turnate.

Întreprinderea Electroprecizia – care produce instalații electrice pentru autovehicule și motoare electrice –  fondată în 1936 în Brașov (45,6150° N; 25,7246° E; 663 m) s-a mutat în 1953 în Satulung. Dezavantajul dezvoltării în ritm alert s-a datorat politicii comuniste de colonizare. În anii 1960, 1970 s-au construit două cartiere în Satulung^[4], iar datorită muncitorilor aduși de peste Carpați, s-a modificat complet ponderea etnică a locuitorilor.

În 2002, în Satulung s-a construit biserica romano-catolică Boldog Apor Vilmos (45,6206° N; 25,7088° E; 638 m).

Pe cât de frumoasă este istoria ecleziastică a Satulung-ului, pe atât de frumoasă este și istoria educațională.

Școala vizitată de către Honterus a fost ținută de către comunitate în continuare în funcțiune, iar în decursul istoriei au avut loc cursuri în 19 clădiri!

Pe lângă școala care funcționa deja din 1542, în anul 1799 s-a înființat o altă școală în Alszeg, iar în anul 1858 și la Ferăstrău, iar la data de 6 noiembrie  1871  și-a deschis porțile școala populară superioară, care din data de 1 noiembrie 1872 a funcționat în continuare ca și Școală Regală Ungară de Sculptură în Lemn de la Satulung (45,6210° N; 25,7071° E; 673 m).

În anul 1895, în comună și-au deschis porțile Școala civilă de stat pentru băieți, în 1897, Școala Civilă de Stat pentru băieți și fete, în 1899 Școala Economică de Stat, iar în 1912 Școala Primară de Stat. În 1919 Nikodémusz Károly a înființat Școala Populară Evanghelică și atunci s-a înființat și Școala Reformată. În 1921 și-a deschis porțile Școala Generală Evanghelică Baronul Ambróczy de la Satulung. În 1938 și-au deschis porțile Școala Primară Evanghelică, în 1949 Școala Industrială de Construcții, iar în 1955 a pornit și Liceul Teoretic, care în 1969 s-a extins.  Între anii 1937–38 la Ferăstrău s-a construit noua școala ecleziastică, iar din 1940 în această clădire a funcționat școala maghiară.  În 1978 în Satulung s-a înființat Liceul Profesional Industrial.

Una dintre cele mai importante perioade din istoria educației de la Șapte Sate a început cu înființarea Școlii de Sculptură în Lemn din Satulung.  În afară de școala primară, școala de sculptură a determinat în mare măsură direcția culturii, a educației, respectiv dezvoltarea rapoartelor industriale din zonă.

În 1869 Ministrul Cultelor și al Educației publice baronul Eötvös József a fost în vizită la Șapte Sate și a recunoscut că poporul ceangău are nevoie de învățământ superior. Atunci bancherul din Budapesta provenit din Șapte Sate, baronul Baronyi Benedek a contribuit cu 12 000 de forinți la fond. În 1871 școala și-a deschis porțile cu sloganul „Műveltség–Szabadság („Educație-Libertate”). La institutul de învățământ condus de profesori pricepuți, au învățat personalități eminente ca și Istók János, Köllő Mik­lós, Bartalis János, Tatrangi Pál András, Simon Péter, Mattis Teutsch János precum și numeroase personalități care ulterior au avut un rol în conducerea vieții publice din Țara Bârsei.

Dezvoltarea instituției a fost determinată în mare măsură de numirea – în 1872 – lui Kupcsay János (Berzevice, 8 mai 1840 – Brașov, 12 mai 1910) în funcția de educator de specialitate. Artistul talentat, care a terminat la Academia de Sculptură din München, a ocupat funcția la data de 27 februarie 1873 și a început predarea desenului, modelării și sculpturii în lemn. Anii petrecuți la München ale lui Kupcsay, și legăturile formate aici în zonă, au determinat definitiv viitorul școlii prin faptul că, mulți dintre elevii care au terminat aici, au ales posibilitatea de a învăța în continuare la München.

La data de 30 august 1880 școala a fost vizitată de către Ministrul Cultelor și al Educației Publice Trefort Ágoston, candidatul consilier al ministrului Hegedüs Lajos, prefectul Szent­iványi Gyula, însoțiți de inspectorul școlar regal Koós Ferenc. La această dată au fost rostite cuvintele însuflețitoare ale lui Trefort: „Acest popor trebuie să trăiască, deci școala va rămâne!” și în decursul unei săptămâni a trimis școlii o subvenție de 6000 de forinți.

Pe durata funcționării sale, timp de 23 de ani, școala a realizat altare,  amvoane pentru numeroase biserici din Transilvania, dar aici s-a realizat și lambriul de lemn pentru peretele castelului Peleș și în același timp și coperțile albumului-cadou pregătite pentru nunta moștenitorului regal, Rudolf. Nivelul educațional de aici este indicat și prin faptul că elevii și colaboratorii școlii au primit distincții înalte la expoziția națională din anul 1885, la expoziția milenară din 1896,  respectiv în anul 1900,  la expoziția mondială de la Paris.

Această excelentă funcționare a unității de învățământ a avut ca rezultat mutarea ei  în anul 1894 la Brașov, unde, din 1910, după ce s-a reîntors din Paris, i-a devenit profesor Mattis Teutsch János (Brașov, 13 august 1884 – Brașov, 17 martie 1960). Ca și în cazul multor lucruri excelente și pentru această școală  primul război mondial a însemnat sfârșitul.

Biserică și școală. În această modalitate s-a împlinit universul poetului Reményik Sándor în Satulung, iar această simbioză a determinat soarta maghiarilor din Țara Bârsei pe o perioadă îndelungată.

Kovács Lehel István: Térben és időben… Barangolás a Barcaságon
Hétfalusi Magyar Művelődési Társaság, Négyfalu, 2017.
ISBN 978-973-0-25878-3

_____________________________________________

^[1] Martin Luther (în ungurește: Luther Márton, în germană – original – Martin Luder) (în Eisleben (azi Lutherstadt Eisleb), 10 noiembrie 1483 – Eisleben, 18 februarie 1546).

^[2] Reforma protestantă a parohiei din Brașov și a întregii Țării Bârsei.

^[3] Imaginea istorică scurtă a maghiarilor din Țara Bârsei, 1763.

^[4] Cartierele de locuințe Precizia (Electroprecizia) și Ștefan cel Mare.